Menu

0722 376694

Cabinet Individual de Psihologie, Constanta, Claudia Mioara Popa

Ce face diferenta?

Psihoterapia nu are valoare decat daca prinde viata, iar viata psihoterapeutului este valoarea psihoterapiei, altfel psihoterapia ramane doar un concept

Ce vei face?

Ia-ţi viaţa în propriile-ti mâini şi fă ceva cu ea.

Procesul terapeutic ?

Poate îţi imaginezi că tot ceea ce ai avea nevoie pentru a funcţiona eficient este un anumit plan şi control comportamental.

Îţi pot oferi şi aceste lucruri dacă aceasta este credinţa ta, însă eu te pot întreba: “să controlezi ce anume?

Poate îţi imaginezi că tot ceea ce ai avea nevoie pentru a funcţiona eficient este un anumit plan şi control comportamental.

Îmi place ideea de control comportamental. Sunt unii psihologi care aplica această idee sub forma unor programe numite managementul furiei: “sunt prea furios deci învaţă-mă cum să mă relaxez pentru a nu mai deveni furios.” Aşadar când nu îmi exprim furia pot deveni deprimat.

Îţi voi spune că nu este vorba despre a-ţi controla ceea ce simţi sau a-ţi controla comportamentul ci este vorba despre a găsi cai eficiente pentru a exprimă ceea ce simti.

Problema apare datorită faptului că noi acumulam prea mult stres şi că nu îl exprimam, şi când îl exprimam pur şi simplu explodăm. Şi atunci se impune o soluţie de genul "să mă accept pe mine şi simţămintele mele, să le exprim şi da, cu siguranţă vor fi unii oameni care mă vor accepta.

Când sunt furios spun “sunt furios pentru că...” (şi enumăr motivele) “şi vreau...” (specific ceea ce îmi doresc) - asta mă face să mă simt mai bine. Faptul că nu spun că sunt furios nu mă face să mă simt mai bine. Când sunt furios nu văd acest lucru ca pe o problemă; când sunt furios şi nu fac nimic în legătură cu asta atunci este o problemă.

Vreau să punctez ceva foarte important. Aş dori să punctez faptul că psihoterapia, psihologia, nu se orientează spre a afla ceea ce este stricat, greşit, defect, problematic şi a încerca să repare acel ceva ci îşi propune să identifice ceea ce este bun, funcţional, pozitiv, pentru a învăţa individul cum să acceseze şi să se folosească de aceste resurse.

Nu este nevoie să ai o problemă pentru a merge la terapie.

Din păcate ceea ce facem, marea noastră majoritate, este să aşteptăm dezastrele. Îţi duci maşina în service după un anumit număr de chilometrii parcurşi nu pentru că ceva s-a întâmplat cu maşina ci pentru că doreşti să menţii maşina.

Îţi speli corpul în fiecare zi nu pentru că eşti murdar ci pentru că îţi doreşti să te simţi bine.

Din când în când, unii dintre noi, mergem la un control medical, la dentist, oftalmolog, medic de familie, cosmetică, coafor, ... dar ce facem pentru sănătatea noastră emoţională?

Aşteptăm un dezastru major apoi căutăm un psihoterapeut, psiholog, chiar un psihiatru, şi îi spunem: "te rog ajută-mă, salvează-mă!".

Nu este necesar deci să aşteptăm până vom avea probleme. Şi ceea ce gândim (credem) că reprezintă problema noastră, nu este niciodată adevărata problemă. Problema se dovedeşte a fi de fiecare dată în altă parte.

Problema este la nivelul a ceea ce simţim, respectiv la modul în care interpretăm ceea ce simţim (modului în care judecăm ceea ce simţim).

Problemele noastre sunt ilogice, sunt la nivelul ilogicului.

Aşa-zisele noastre "probleme" sunt create de imaginaţie. Cu toţii ştim că nu ar trebui să fim trişti, că nu ar trebui să fim deprimaţi şi nu ar trebui să fim îngrijoraţi. Dar dacă v-aş spune "nu fii îngrijorat, înveseleşte-te, nu fii deprimat şi zâmbeşte" nu vă va face să vă simţiţi mai bine. Dimpotrivă, dacă v-aş spune "nu ar trebui să vă simţiţi în acest fel" iar dumneavoastră încă va-ţi simţi în acelaşi fel, ceea ce s-ar întâmpla este că v-aţi simţi şi mai rău. Pentru că cineva v-a spus că ceea ce simţiţi nu este bine şi că ar trebui să simţiţi altceva.

Pentru că problemele noastre sunt ilogice, din punctul meu de vedere şi al altor câtorva specialişti în domeniu, de renume naţional şi internaţional, este o pierdere de timp şi bani să încerci să tratezi problemele ilogice în mod logic.

Din practică clinică, ascultând lungile poveşti ale clienţilor, care de multe ori nu au un început un cuprins şi o încheiere, fără să înţeleg logic ceea ce ei spuneau, m-am surprins încercând să tratez ceea ce nu reuşeam nici măcar să înţeleg ce este. Aşadar acum am suficient curaj să spun "nu ştiu şi nici măcar nu înţeleg". Pentru că, vedeţi, nu ai cum să dai sens unor fraze foarte confuze (cum ar fi: "am o problemă în ceea ce priveşte încrederea").

Nu ştim exact ceea ce vrem. Ştim ceea ce nu vrem dar nu ştim ceea ce vrem. Şi, vedeţi, suntem oameni foarte interesanţi: vă pot spune de o mie de ori că vă iubesc şi nu mă veţi crede, vă spun numai o dată că vă urăsc şi asta este ceea ce vă veţi aminti în tot restul vieţii dumneavoastră. Pentru că suntem ca buretele, absorbim negativul, deoarece atunci când am fost copii ni sa spus "fii atent" numai atunci când am făcut ceva rău; când am făcut ceva bine nimeni nu a mai spus nimic.

Aşadar dacă problemele noastre sunt ilogice, eu prefer să le abordez în mod ilogic şi modul în care eu fac acest lucru este folosind hipnoză. Pentru că dacă problemele noastre sunt create de imaginaţia noastră să folosim imaginaţia pentru a dezlega aceste probleme. Nu logica şi raţionalul ci imaginaţia. Şi ştiţi din propria experienţă că drumul cel mai bun pentru imaginaţie este închizând ochii. Voi folosi pentru aceasta tot ceea ce vă poate duce înapoi în copilărie.

Ştiţi doar modul în care copiii se joacă cu jucăriile lor, vorbesc cu jucăriile lor purtând cu acestea adevărate conversaţii, copiii sunt foarte sinceri şi deschişi cu jucăriile lor. Pornind de la acest adevăr Melanie Klein (pioniera psihanalizei copilului) a inventat ceea ce poartă numele de terapie prin joacă în timp ce observa copiii jucându-se cu jucăriile.

Pentru a accesa adevăratele noastre emoţii, adevăratele motive ale îngrijorărilor, stratul mai adânc al personalităţii noastre, folosim elemente simbolice ce vor aduce la suprafaţă adevărurile inconştiente.

Vă ofer ocazia să vă creaţi propria poveste, cu propriile voastre personaje şi acţiuni.

Poveştile sunt foarte puternice. Aţi citit o carte cu ceva vreme în urmă, aţi văzut un film acum câţiva ani, s-ar putea să nu vi le mai amintiţi; dar o poveste ce va fost spusă în copilărie şi pe care aţi auzit-o când aveaţi patru ani încă v-o mai amintiţi. Pentru că acea poveste era plină de imaginar. Gândiţi-vă la poveştile moderne, spre exemplu Harry Potter ce populară a devenit.

De fiecare dată când producem imagini simbolice acestea rămân în mintea noastră şi aceasta este calea cea mai bună pentru a accesa partea mai profundă a personalităţii.

Noi oamenii avem o permanentă lupta între ceea ce gândim şi ceea ce simţim, aceste două aspecte se luptă unul cu celălalt în mod constant şi atunci când te lupţi cu tine însuţi de fiecare dată pierzi. Şi din această luptă ne creăm nouă înşine o mulţime de probleme psihologice apăsătoare

În acest context apelez acum la eul vostru înţelept pentru a se folosi de oportunitate spre a descoperi soluţia.

Este modalitatea mea de abordare eficientă pentru toată lumea?

Nu este vorba de tehnică aici, este doar o abordare filosofică la care eu ader. Este vorba despre a fi în relaţie cu o persoană şi de a lucra cu ceea ce persoană îţi dă. Această perspectivă nu constă în a da directive în sensul de a-ţi spune ceea ce trebuie să faci ("ar trebui să te relaxezi, ar trebui să îţi schimbi stilul de viaţă, ar trebui să faci asta sau cealaltă"), este vorba de a lucra cu oamenii şi nu cu problemele lor. Tehnica terapeutică este doar o tehnică, un instrument.

Fiecare persoană este diferită. Fiecare persoană aduce ceva diferit, de fiecare dată este diferit şi pentru mine. Pentru că fiecare individ are o comoară diferită în interiorul său iar întrebarea este "care este comoara pe care o căutam?"; "ce este ceea ce vreau să caut?"

Ceea ce vreau să spun este: nu renunţa la acţiune, nu renunţa la propriul tău sine, nu renunţa să fii creativ, nu renunţa să cauţi, nu renunţa să crezi, nu te îndoi, nu renunţa la poveşti.

Dacă nu îţi place meseria ta schimb-o, dacă nu îţi place casa ta mutate, dacă nu îţi place relaţia ta găseşte una nouă. Nu eşti un copac, te poţi mişca. Dar unii oameni, mulţi oameni se blochează, rămân înţepeniţi, într-un singur loc pentru că gândesc "trebuie să fiu recunoscător pentru ceea ce am şi nu ar trebui să mă plâng şi atunci când simt că nu mai pot voi lua ceva medicamente".

Nu; ar trebui să te plângi şi ar trebui să protestezi şi ar trebui să faci schimbări.

Dacă nu îţi place situaţia schimb-o.

Ai putea spune "dar se presupune că trebuie să fiu stabil în viaţă, să caut stabilitatea şi siguranţă. Ar trebui să fiu recunoscător că am acest serviciu."

Nu. Schimbă. Vremea este instabilă, soarele se mişca pe cer, într-un moment plouă în altul este soare arzător. Râul curge tot timpul. Astea sunt schimbările din jurul nostru iar noi, oamenii, încercam să fim stabili.

Nu se pune întrebarea dacă eu sunt de ajutor. Nu îţi voi spune nimic nou, nu te învăţ nimic nou. Tot ceea ce fac este să îţi dau o lanternă şi să îţi spun deschide-o şi îndreaptă raza de lumină spre colţul întunecat al propriilor tale simţăminte pentru că tot ceea ce ţi-ai dorit vreodată este încă acolo.

Am inventat atât de multe lucruri deoarece unii oameni în istoria rasei umane, unii oameni foarte ciudaţi, dintr-o dată şi-au imaginat lucruri. La un anumit moment dat cineva şi-a imaginat că o persoană poate zbura, aşa că a creat avionul. O altă persoană şi-a imaginat că am putea vorbi unii cu alţii la distanţă fără să ne vedem unii pe alţii, aşa că s-a inventat telefonul. Toate aceste invenţii au apărut din imaginaţia noastră. Cea mai importantă piesă muzicală, literatură, marile compoziţii, marile opere de artă, au apărut datorită imaginaţiei, pentru că oamenii au privit realitatea şi-au imaginat-o şi au reprodus-o. Ne imaginăm lucruri. Creăm mituri, povesti despre trecutul nostru, creăm povesti despre viitorul nostru, despre ceea ce se va întâmpla după moarte. Pentru tot ceea ce nu putem explica creăm un fel de basm în jurul său. Aceasta a fost ceea ce se poate denumi "o cale sănătoasă de a evada din realitate". A ieşi din realitate nu este un lucru rău; a fi tot timpul în contact cu realitatea poate fi într-o oarecare măsură prea stresant. Realitatea nu este totdeauna confortabilă.

Astăzi în epoca modernă vechile miturile reprezintă ceva ce nu este adevărat, ceva ce este fals sau este doar o poveste.

Şi voi vă imaginaţi lucruri. Ce este rău în a-ţi imagina? Dacă nu îţi imaginezi ce anume ţi-ar place să devii în viitor, nu vei deveni niciodată. Dacă nu te imaginezi că fiind o persoană de succes, niciodată nu vei deveni o persoană de succes. Dacă îţi imaginezi tot timpul cât de rău eşti şi cât de urât eşti şi ce persoană fără succes eşti şi ce lipsit de noroc eşti şi cât de prost eşti, vei deveni toate acestea. Vei deveni exact ceea ce tu îţi imaginezi. Imaginaţia ta este puternică. Aşa că încercăm să fim cât mai logici tot timpul şi când avem gânduri ilogice, ceea ce se întâmplă mai mereu, ne regăsim spunându-ne nouă înşine: "trebuie să fie ceva în neregulă cu mine, ori nu sunt prea deştept ori sufăr de depresie. Sau poate aud voci şi sufăr de schizofrenie". Şi apoi te gândeşti să mergi la medicul psihiatru să primeşti un diagnostic, poate ceva de genul: tulburare de personalitate multiplă, tulburare bipolară, maniaco-depresiv, depresiv,... etc.

Problema se pune din ce perspectivă privim lucrurile. Ce este rău în a crea poveşti şi mituri, în a ne imagina?

Când lucrez cu imagini simbolice a ceea ce clientul simte, ajung în spatele senzaţiilor deoarece este o întrebare de tipul "cine sunt eu".

Am o problemă prezentată, am o problemă evidenţiata, dar problema evidenţiata nu este o problemă reală dar este sentimentul, senzaţia, modul în care individul îşi reprezintă propriul sentiment (judecata de tip bun sau rău) – "mă simt trist dar nu ar trebui să mă simt aşa"; în concluzie cu cât am să încerc să nu mă simt trist, cu atât mai trist mă voi simţi.

În final este vorba despre "cine sunt eu" este un indiciu al propriei identităţi. Este vorba despre cum mă accept pe mine aşa cum sunt. Deci soluţia este simplă: acceptate aşa cum eşti; nu este nimic în neregulă cu tine. Opreşte-te din a te etichetă. Nu este nimic în neregulă cu tine. Nu este nimic în neregulă cu nimeni. Să încetăm să căutăm ceea ce este în neregulă pentru a încercam să reparăm şi să începem să căutăm ceea ce este in regula şi să învăţăm cum să folosim.

Tot ceea ce vă cer este să vă priviţi în oglindă să vedeţi ce este acolo şi să-i spuneţi ceva plăcut acelei persoane.

Aşadar haideţi să vedem ce este în regulă la tine. Spune-mi măcar un lucru care îţi place la tine.

Îţi ofer ocazia să te opreşti acum din a căuta lucruri in neregula la tine.

În fiecare ţară din lume, un copil de 4 sau 5 ani vorbeşte limba ţării în care trăieşte, mai mult sau mai puţin corect. Pe la vârsta de 6 sau 7 ani acest copil merge la şcoală şi învaţă cum să scrie ceea ce vorbeşte, să citească, pentru că apoi să înveţe gramatica limbii respective. Aşadar atunci copilul învăţa de ce el vorbeşte acea limbă în felul în care vorbeşte.

Dar când copilul merge la şcoală se întâmplă ceva. Cineva încearcă să îl înveţe pe copil o limbă străină. Şi cum face asta? Îl învaţă pe copil mai întâi gramatică şi atunci copilul învaţă cu oarecare dificultate limba străină sau nu o învaţă deloc.

Dacă procesul învăţării este "mai intai fa si apoi intelege de ce ai facut-o", asta este exact ceea ce te provoc să faci pentru că noi suntem aici pentru a învăţa.

Şi când spun "noi" mă includ şi pe mine, deoarece sunt aici să învăţ şi eu pentru că te pot învăţa numai ceea ce eu însămi am de învăţat.

Aşadar mai întâi va invit sa actionam şi apoi vom începe să discutăm de ce anume am procedat astfel.

Şi pentru a închide aceasta pagina în acelaşi spirit în care am deschis-o – IA-ŢI VIAŢA ÎN MÂINI ŞI FĂ CEVA CU EA – voi folosi o poveste. De ce voi încheia cu o poveste? Pentru că o poveste este ceva ce nu veţi uita niciodată.

Iată povestea:

A fost odată ca niciodată, în munţii din India un înţelept bătrân. Şi ceea ce obişnuia să facă acest bătrân înţelept era să meargă dintr-un ţinut în altul şi să-şi predice înţelepciunea. Aşa că obişnuia să sosească într-un sat la amiază, să se spele, să servească masa, să se odihnească şi în timp ce soarele apunea şi sătenii se aşezau formând un cerc în mijlocul căruia se aprindea un foc batranul se ridica pornind spre a-şi predica înţelepciunea. Şi fiecare sat ştia dinainte când înţeleptul avea să ajungă.

În unul din aceste sate trăia un tânăr care credea că este foarte isteţ. El îşi spuse sieşi: "înţelept, un fel de bufon bătrân va veni să ne predice noua înţelepciunea? O să demonstrez întregului sat ca acest aşa-zis om înţelept nu este înţelept deloc şi că este doar un bătrân plicticos, şi am să le arăt tuturor că eu sunt înţelept şi apoi eu voi câştiga respectul tuturor acestor oameni pentru că ei nu mă respectă. Şi asta este planul. Asta este ceea ce voi face: când înţeleptul va ajunge în satul nostru o să merg pe câmp şi voi prinde un fluture. Şi în timp ce înţeleptul se va ridica şi va începe să vorbească, voi merge la el, în faţa întregului sat şi am să îi spun:

- Înţeleptule ce am în pumnul meu?

Dacă înţeleptul va spune:

- Ai un fluture.

Atunci am să îl întreb pe acest bătrân:

- Este fluturele mort sau viu?

Dacă bătrânul va spune că fluturele este mort, îmi voi deschide pumnul şi voi lăsa fluturele să zboare.

Dacă bătrânul va spune că fluturele este viu, îmi voi strânge pumnul, voi omora fluturele şi voi arăta întregului sat ca fluturele este mort.

Aşadar indiferent ce îmi va răspunde acel bătrân eu am să îi dovedesc că greşeşte."

Ziua a venit, bătrânul înţelept ajunge în sat, se spală, mănâncă, se odihneşte, soarele apune, sătenii stau aşezaţi în cerc, focul arde în mijloc, înţeleptul se ridică începând să predice şi in acel moment tânărul apare alergând:

- Bătrâne opreşte-te. Înainte de a continua, hai să vedem cât de isteţ eşti. Ce am în pumnul meu?

Bătrânul se uita şi spune:

- Ce? Ai un fluture în pumnul tău.

- Asta a fost uşoară. Acum spune-mi bătrâne, este acest fluture mort sau viu?

Bătrânul se uita la tânăr şi zâmbeşte spunând:

- Este în mâinile tale. Este în puterea ta ca acest fluture să fie mort sau viu.

Parerile dumneavoastra conteaza

Imi puteti lasa o parere. Parerea dumneavoastra conteaza

Dirtu (Popa) Claudia Mioara

Psiholog - Psihoterapeut cu formare in Psihoterapie Integrativa, Hipnoza Clinica si Ericksoniana, Terapeut - Terapie Cranio -Sacrala

psihotomis@gmail.com

claudia_popa75@yahoo.com

contact@psihotomis.ro

0722 376694

Cabinetul individual de psihologie Claudia Mioara Popa este înscris în Registrul Unic al formelor de exercitare a profesiei de psiholog - psihoterapeut, partea a II-a, cod 1CT1988;

Banca Transilvania, sucursala BT Constanta, cont IBAN in RON: RO06BTRL01401201936562XX;

Ma puteti contacta prin intermediul formularului sau la numarul de telefon afisat

Top